Șoimul de argint

(Fei ying)

Șoimul de argint
Hong Kong, 2004, film de acțiune, color, 99 minute (12)

regizor: Jingle Ma
scenarist: Jingle Ma, Susan Chan
operator: Chi Ying Chan
producător: Thomas Chung, Michelle Yeoh
producător executiv: Thomas Chung, Michelle Yeoh

Distribuția: 
Michelle Yeoh (Lulu)
Luke Goss (Alexander Wolfe)
Brandon Chang (Kit)
Richie Ren (Rich Man)
Daming Chen (Prof. Ho Chung)
Bingbing Li (Jane)
Kouichi Iwaki (Akira Shiraishi)
Lulu Wong are o viață ascunsă, pe care nu o cunoaște nimeni, cu excepția asistentei ei, Mimi. De ceva vreme, infractorii din Polaris au un adversar mai de temut decât poliția, pentru că sunt vânați de o persoană care-și ascunde identitatea în spatele unei măști care înfățișează un șoim din argint.

Această situație este considerată intolerabilă de către poliție și mai ales de Rich Man, care a primit sarcina de a captura "șoimul de argint" prin orice mijloace. Însă, fără să-și dea seama, Rich Man este mai aproape de adevărata identitate a misteriosului justițiar decât crede. Pentru că, în adolescență, a învățat să lupte, la templul călugărilor shaolini alături de frumoasa Lulu, de care s-a îndrăgostit din prima clipă de când a văzut-o. Însă ani mai târziu, când o cunoaște pe sofisticata femeie de afaceri Lulu Wong, Rich Man nu s-a gândit nici o clipă că aceasta este prima și unica sa mare dragoste.

Teribilul justițiar, care a îngrozit lumea interlopă, are de purtat unul dintre cele mai grele războaie, pentru că noul dușman, nu numai al orașului, ci al întregii umanități, Alexander Wolfe, pune la cale un plan infernal de dominație mondială. El vrea să pună mâna pe putere trimițând mesaje subliminale prin intermediul telefoanelor mobile. Rich Man trebuie astfel să-și unească puterile cu misteriosul luptător pentru a-l împiedica pe Alexander să-și pună în aplicare intențiile malefice.


Linkuri:
IMDb