Se numea Sarah

(Elle s'appelait Sarah)

Se numea Sarah - Kristin Scott Thomas
Franța, 2010, film dramă, color, 111 minute (12)

regizor: Gilles Paquet-Brenner
scriitor: Tatiana De Rosnay
scenarist: Serge Joncour, Gilles Paquet-Brenner
compozitor: Max Richter
operator: Pascal Ridao
producător: Stéphane Marsil
monteur: Hervé Schneid

Distribuția: 
Kristin Scott Thomas (Julia Armond)
Mélusine Mayance (Sarah Starzynski)
Niels Arestrup (Jules Dufaure)
Frédéric Pierrot (Bertrand Tezac)
Michel Duchaussoy (Édouard Tezac)
Gisele Casadesus (Mamé)
Dominique Frot (Genevieve Dufaure)
Aidan Quinn (William Rainsferd)
Joseph Rezwin (Joshua)
Paris, iulie 1942. Sarah, o fetiță de zece ani, e arestată în toiul nopții, împreună cu părinții ei, de către poliția franceză, care bântuie din casă în casă după familiile de evrei. Disperată să-și protejeze fratele mai mic, Sarah îl încuie în dulapul din dormitor - ascunzătoarea lor preferată -, promițându-i că se va întoarce să-l elibereze, imediat ce li se va da și lor drumul.

După șaizeci de ani, povestea fetiței de atunci se împletește cu aceea a Juliei Jarmond, o ziaristă americană care investighează acele arestări nocturne. Cercetările sale o fac să descopere secrete care o leagă de Sarah, ridicând totodată semne de întrebare asupra relațiilor ei sentimentale.

"Nu ne aflăm într-un scenariu de tipul binele-în-luptă-cu-răul. Noi relatăm fapte, dar vorbim și despre consecințele acestora asupra generațiilor care au urmat, fără să recurgem la obișnuitele simplificări și eludări. Povestea rezonează și cu istoria propriei mele familii. Sunt evreu și bărbații din familia mea au fost victimele acelei perioade. Bunicul meu, un muzician evreu din Germania care se stabilise în Franța, a fost denunțat de niște francezi și a murit la scurt timp după ce a ajuns în lagăr. Îi aduc un omagiu prin personajul violonistului, care are un inel cu otravă, pentru ca el singur să-și poată hotărî clipa morții. Mama mi-a povestit pentru prima data asta când mă aflam cu filmul în pre-producție. Anumite lucruri au fost scoase la iveală. Eu nu existam când bunicul a fost deportat, dar am văzut cât de mult le-a afectat asta pe bunica, pe mama și pe surorile mele. Morala pe care mi-am însușit-o din carte, este că noi, cei vii, trebuie să învățăm să trăim cu morții noștri." - a declarat regizorul.


Linkuri:
IMDb