|
|
|
|
|
Dialectica morții
Disperat că nu reușește să cânte din tubă, deoarece - fatalitate - ca să înveți să cânți la tubă ai nevoie de un pian, Podsekalnikov hotărăște să se sinucidă. Într-un regim marcat de lipsa libertăților, sinuciderea pare să rămână singura opțiune pentru manifestarea liberului arbitru. Numai că în comunism nimeni nu moare de capul lui, cineva trebuie sa fie responsabil pentru un asemenea gest sau măcar el să fie consecnța unui țel, al unui deziderat, purtător de mesaj. Este momentul în care în jurul eroului nostru se adună toți cei care vor să beneficieze de pe urma morții lui. În cele din urmă, Podsekalnikov recunoaște că nu vrea să moară, vrea să trăiască chiar dacă asta presupune o înregimentare în marele batalion al celor mulți și tăcuți. În comunism și dreptul la șoaptă este anulat.
Deși comedie, textul lui Nikolai Erdman e încărcat de accente grave, dramatice. "Sinucigașul" este povestea unui om ce descoperă că nu e liber și stăpân pe propria viață dar nici pe propria moarte, că paradoxal, nici viața dar nici moartea nu au sens.
Într-un extraordinar de inspirat cadru scenografic (Diana Ruxandra Ion), Felix Alexa construiește un spectacol emoționant și percutant cu un Dan Puric ireproșabil, susținut impecabil de întreaga trupă de actori ai Naționalului bucureștean. În urmă cu aproximativ 20 de ani, Cornel Mihalache realiza o variantă a "Sinucigașului" pe scena Teatrului Nottara, un spectacol ce s-a bucurat de un enorm succes la public. Montarea de acum e mult mai elaborată din punct de vedere regizoral, mai echilibrată din punct de vedere actoricesc. La "Nottara" spectacolul era "marcat" de Horațiu Mălăele și de personalitatea sa artistică unică; plus că montarea stătea sub semnul caricaturalului, al grotescului chiar.
Ar mai fi un lucru important de semnalat. Textul pare a fi mult mai actual astăzi. La aproximativ 20 de ani de la caăderea comunismului, având o detașare firească privim altfel lucrurile, valorizăm diferit.
"Sinucigașul" este un spectacol condamnat la succes. Realizat de un regizor matur, stăpân pe propriile mijloace și având un program estetic bine definit. O poveste simplă ce cucerește prin firesc, amestecul de tragic și comic. O istorie în care oricine se poate regăsi.
