11.05.2009

Străbunicul comediei se întoarce

Un text în vârstă de aproape două milenii şi jumătate mai poate interesa pe cineva, mai poate tenta vreun regizor? Teatrul Naţional din Bucureşti îşi ia misiunea foarte în serios şi îşi onorează proiectul "Teatru nou cu piese vechi" printr-o recentă montare semnată Dan Tudor, cel care s-a "titularizat" pe postul celui care readuce în actualitate vechea şi valoroasa literatură dramatică.

După "Sânziana şi Pepelea" şi "Molto gran' impressione" a venit rândul unei adaptări după "Norii" de Aristofan, într-un spectacol ce are deopotrivă multe trimiteri la realitatea contemporană nouă dar nimic forţat sau şarjat. Asistăm la o concepţie regizorală ce serveşte şi onorează textul părintelui comediei fără a face abstracţie de gusturile şi mentalitatea cotidiană. Se crează astfel un echilibru valoros între ceea ce e veşnic şi ceea ce rămâne etern "de tranzit".

Strepsiade, cel venit de la ţară, pasionat de parfumul rustic, tradiţionalism şi conservatorism, respect faţă de norme şi teamă în faţa zeilor, greşeşte şi se însoară cu o orăşeancă. Drept urmare, fiul său, Fidipide va moşteni superficialitatea, lenea şi autosuficienţa. Şi, ca şi cum nu ar fi fost destul, la toate acestea se adaugă patima pentru cursele de cai.

Cei doi se lasă vrăjiţi de sofism - un fel de modă a vremii - o şcoală unde cei mai naivi sunt învăţaţi retorică, dans, ştiinţe exacte şi li se induce sentimentul atotcuprinderii, al puterii absolute, ştiinţa de a-i "face pe alţii din vorbe". Ideile, conceptele, credinţele sunt asemenea norilor iar Zeus e mort, căci omul este măsura tuturor lucrurilor. Piesa are un final tragic, deoarece Strepsiade, dându-şi seama că a fost înşelat, dă foc şcolii lui Socrate.

Aceeaşi trupă (în linii mari) din "Molto gran' impressione" şi "Sânziana şi Pepelea" revine acum, într-o montare surprinzătoare, antrenantă, cu multă ironie şi umor dar şi o doză de lirism pe care regizorul o gestionează foarte bine mai ales cu ajutorul muzicii semnate de Vlad Creţu. Excepţionali Alexandru Bindea şi Răzvan Oprea, copleşitor ca întotdeauna Mircea Albulescu şi foarte buni actorii cei mai recent angajaţi ai Naţionalului bucureştean: Mihai Calotă, Axel Moustache şi Victoria Dicu. Aceştia se adaptează perfect atât exigenţelor spectacolului cât şi celor impuse de Naţionalul bucureştean.

Din diverse şi discutabile motive, Aristofan se montează rar. Cu atât mai lăudabilă şi demnă de remarcat izbânda acestui spectacol. Nu ştiu dacă Dan Tudor are vocaţie pentru regie dar cu siguranţă are un simţ scenic cultivat şi bine hrănit, o maturitate relaxată, o poftă de a descoperi şi a transmite, o generozitate implicată. În prag de criză şi posibil secetă, îi prevăd "Comediei norilor" un succes torenţial si furtunos.

Răzvana Niţă