30.11.2007

Un basm în videoclipuri

Carmen Lidia Vidu se pune pe treabă numai atunci când are ceva de spus. Spectacolele ei nu se limitează numai la sfera mijloacelor strict teatrale, ci sunt, mai corect spus, interesante experimente artistice.

"Privighetoarea şi trandafirul" este o montare inedită în repertoriul actual al Naţionalului bucureştean. Şi cu toate acestea s-ar putea încadra - întâmplător sau nu - în tendinţele de re-citire şi reinterpretare a clasicilor. Bine, asta în măsura în care Oscar Wilde poate fi considerat un clasic, el, inamicul prejudecăţilor şi exponentul amestecului de dandism şi decadenţă, în viaţă ca şi în literatură.

În ce constă farmecul şi unicitatea spectacolului de la Sala Atelier? Evident, în formula regizorală aleasă. Fără a înceta să fie un spectacol de teatru, "Privighetoarea şi trandafirul" este un experiment multimedia, un catalizator de stări şi senzaţii, e mai mult un spectacol de atmosferă decât unul cu story. Cuvintele contează mai puţin decât amalgamul de informaţii vizuale şi emoţii care te cucereşte. E asemenea unui videoclip în care povestea se spune mai ales prin imagini, muzică şi contorsiunea mişcărilor.

Într-o scrisoare din mai 1888, Oscar Wilde făcând referire la "Privighetoarea şi trandafirul" spunea: "Privighetoarea este adevăratul îndrăgostit, dacă există vreunul. Ea cel puţin este iubirea, iar studentul şi fata sunt, la fel ca mulţi dintre noi, nedemni de iubire. Astfel, cel puţin, mi se pare mie, dar cred - foarte fantezist - că s-ar putea să fie multe sensuri în poveste pentru că, începând să o scriu, nu am început cu o idee pe care să o epuizez în formă, ci am început cu o idee şi m-am străduit să o fac minunată, să aibă multe secrete şi multe răspunsuri".

Povestea privighetoarei care hotărăşte să se sacrifice pentru împlinirea unei iubiri este excelent interpretată de Marius Manole (cine spunea că actorii români nu sunt buni interpreţi de poeme? În fond şi acest basm e un poem, o metaforă splendidă). Carmen Ungureanu şi Eduard Adam completează scenariul printr-o coregrafie frântă, naivă, grotescă dar şi emoţionantă, semnată Eduard Gabia.

De fapt acesta e cuvântul care sintetizează starea cu care priveşti spectacolul: emoţie. O emoţie adesea cerebrală, dar nu mai puţin autentică. Fără a înceta să fie un exerciţiu - de aici senzaţia de viu, autentic, live - "Privighetoarea şi trandafirul" este o creaţie serioasă, matură ce îşi propune mai mult decât ar putea izbuti o simplă încercare sau o bună intuiţie. Nu inventează dar foloseşte un limbaj expresiv, deloc artificial. E ca şi cum ai crea o lume din ea însăşi.

Mesajul este foarte puternic, se adresează unui subconştient activ. Într-un cuvânt, nu vă refuzaţi plăcerea vizionării unui proiect cu totul special - ceva între concert rock, spectacol de poezie şi happening multimedia. Ceva extrem de trandy dar şi de acut în informaţii.

Răzvana Niţă